Ce post de radio asculti?

Loading...

Lapte degresat şi maioneză vegetală pentru Harlem



Organizatorii show-ului Harlem Globetrotters au trimis o listă cu 12 pagini de pretenţii pe care le au pe timpul şederii de o zi de la Sibiu.


Clubul CSU Sibiu, cel care organizează evenimentul americanilor de la Harlem Globetrotters din 18 martie, a primit zilele trecute un adevărat dosar cu pretenţiile pe care cei mai spectaculoşi baschetbalişti din lume le au în prioada în care se vor afla în urbea de pe Cibin. Directorul executiv al clubului, Mircea Vulc a dezvăluit că lista cu cererile americanilor se întinde pe numai puţin de 12 pagini, din care 5 sunt ocupate cu pretenţiile culinare ale baschetbaliştilor şi celor din staful care îi însoţesc pe aceştia. Printre acestea se află cârnaţi, lapte degresat, maioneză vegetală şi nu numai. Show-ul americanilor va începe la ora 20.30 la sala Transilvania şi va dura trei ore, spectacolul fiind unul interactiv la care vor fi implicaţi şi spectatorii. Joi la ora prânzului se vânduseră peste 1000 de bilete din totalul de aproximativ 1500, dar organizatorii sunt optimişti şi cred că ele se vor epuiza cu siguranţă până la ora meciului, la care accesul spectatorilor este permis de la ora 19.00.
citeste pe http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/lapte-degresat-si-maioneza-vegetala-pentru-harlem-2451619 lista intreagă cu cererile celor de la Harlem si afla de program au acestia in sibiu

3 comentarii:

tudor spunea...

unde la sibianul pe site? macar e lista pe acolo pe undeva?

Dragos spunea...

acum este. scuze de intarziere

Laurentiu Horezeanul spunea...

Nu mi se par fite, mi se par normale cererile lor. Au aflat si ei cum e cu calitatea serviciilor in turismul de la noi si au vrut sa se asigure...Cum e sa ceri omleta si sa-ti aduca oua fierte, sau ceai si sa-ti aduca in cana de cafea...sau sa-ti dea ce a ramas de la meniul de ieri..Si daca tot e contract macar sa fie siguri ca mananca ceva cat stau.. "O să fie destul de greu de îndeplinit, dar o să ne descurcăm”, a declarat Murcea Vulc.Asta e idiot? Ce o sa fie greu? Sadwich cu ton? Apa? Suc de portocale? Branzeturi? Bine ca nu ti-au cerut mere si branza de burduf...In fond din cat am citit n-au cerut ochi de caracatita in ulei de iguana..Asa ca sa nu fim rai..
Frumos din partea lor ca vor sa si viziteze ceva in Sibiu.

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Lista mea de bloguri

Persoane interesate

Labels